Istoria fabricii şi cuburilor

Istoria cuburilor datează de la mijlocul secolului XIX. În această perioadă încep să apară jocuri mai sofisticate în loc de păpuşi făcute din coajă de porumb sau cuburi cioplite din lemn.
Friedrich Fröbel, fondatorul grădiniţei moderne a recunoscut importanţa jocurilor cu cuburi, ca unelte a dezvoltării creativităţii copilului. Reprezentantul proeminent al educării copilului, Dr Jan Georgens foloseşte deja în anii 1870 teoriile şi experienţa lui Fröbel. Cel din urmă editează revista „Neuer Kindergarten” (Gărdiniţa nouă), iar jucăriile prezentate acolo sunt fabricate şi vândute sub numele lui Georgens, ca şi jucării cu scop educaţional. Georgens s-a folosit de ajutorul lui Gustav Lilienthal în munca sa. Artistul Gustav a executat un set de ilustraţii pentru cărţile lui Georgens. În timpul acesta a dezvoltat bazele sistemului de cuburi. Pentru aceasta a apelat la ajutorul fratelui său, inginerul Otto Lilienthal. Noutatea revoluţionară a sistemului de cuburi a fost că materia primă a fost piatră în loc de lemn. Datorită acestui fapt, stabilitatea clădirilor e total diferită. Performanţa artistică şi tehnică a fraţilor Lilienthal a fost excelentă. Aceasta este dovedită şi de faptul că şi-au scris numele în istoria arhitecturii şi aviaţiei. În schimb, ei nu au avut deloc calităţi de comerciant. Nu există informaţii care să atesteze faptul, că ei ar fi vândut vre-un singur set de cuburi. Văzând că efortul lor nu dă roade financiare, s-au decis să vânda licenţa. Cumpărătorul a fost Friedrich Adolf Richter.
El a fost cel care a dus cuburile la imens succes internaţional. Intreprinderea lui situată în Rudolstadt, Turingia s-a ocupat de tot ce aducea profit.
Richter şi-a început cariera cu vânzarea preparatelor din plante medicinale. Firesc aceste preparate erau leac pentru orice de la bătătură până la reumatism. Cel puţin în opinia fabricii. Probabil era un sâmbure de adevăr în aceasta, vânzările atestă acest fapt. În perioada de extindere, firma achiziţionează cea mai veche fabrică de sticlă din Germania (funcţionând din 1570). Scopul fabricii in imperiul Richter a fost de a produce sticle pentru preparatele medicinale. Pe de altă parte Richter a început şi fabricarea de gramofoane. La sfârşitul secolului fabrica a avut cea mai mare colecţie de înregistrări audio din Germania. Pe lângă toate astea a avut şi fabrică de ciocolată. Şi-a cumpărat şi a tipografie proprie pentru a produce materiale promoţionale, ambalaj şi nu în ultimul rând planuri de construcţie pentru seturile de cuburi. În total putem să spunem, că Richter a fost un întreprinzător în a cărui mână toate se transformau în aur. A ajuns la succes dupa succes într-un mod necruţător.
 În acest conglomerat de firme producţia de cuburi împreună cu preparatele medicinale a fost activitatea principală. Pe parcursul existenţei între anii 1884 şi 1963, fabrica a produs un estimat volum de 3-5 miliarde de bucăţi de cuburi. Acestea erau produse în diferite mărimi, forme şi culori. Chiar şi seturile fabricate în anii de început (care au acum cca. 120-130 ani) s-au dovedit a fi produse durabile. Există şi în ziua de azi un extins comerţ secundar al acestor seturi.
Întreprinderea lui Richter a făcut faţă la două războaie, dar nu a mai rezistat mult când datorită diviziunii ţării în partea federală de vest şi cea socialistă de est, Turingia a devenit parte din RDG. Relaţiile comerciale au scăzut drastic între blocul socialist şi Occident. Livrările complet nesigure (de exemplu seturi cumpărate ca şi dar de crăciun ajunse la destinaţie în februarie) şi scăderea tragică a calităţii au redus drastic interesul cumpărătorilor. După 18 ani de chinuri, fabrica care a avut în zilele de glorie 649 de angajaţi (5% din populaţia oraşului Rudolsadt), şi-a închis definitiv porţile. Un gest tipic al dictaturii proletare handicapate a fost că pietrele existente în stoc în momentul închiderii fabricii au fost aruncate în curtea fabricii. Cine trecea pe acolo, putea să se servească cu cât putea căra. În această curte se poate vedea mormanul de şase metri lungime, un metru lăţime şi un număr necunoscut de metri adâncime şi în ziua de azi. Nu există explicaţie sau scuză pentru acest barbarism.
În perioada următoare închiderii fabricii, viaţa cuburilor Anker a fost prelungită de clubul entuziaştilor olandezi. Această organizaţie a fost fondată în anul 1979 sub numele de Prietenii Anker (Club Van Ankervriende – CVA). În cei patruzeci de ani trecuţi de atunci, clubul a efectuat o imensă muncă în a sistematiza şi a catalogiza tipurile de seturi, cuburi, accesorii, etc. De mare ajutor este în ultimii ani si internetul. Un site simplu poate că nu este foarte estetic, dar precis poate fi foarte informativ. Pe de altă parte comunicarea prin e-mail este o formă foarte simplă pentru schimbul de idei, opinii, planuri de construcţii.  Normal, pe lângă domeniul teoretic, viaţa clubului întotdeauna a fost o ocazie excelentă pentru a construi. Scopul original al cuburilor a fost şi va fi mereu acesta.
Urmând prăbuşirea zidului, fabrica din Rudolstadt a fost reânviată cu participarea clubul olandez şi a multor altor persoane. Calitatea cuburilor fabricate în prezent este identic cu calitatea celor vechi, reţeta şi tehnologia fiind identică. Pe pagina fabricii figurează un partener oficial român. Reţeaua de vânzări este pe parcurs de  reorganizare în momentul de faţă.
Preţul seturilor noi în Germania variază. Un  mic set nr. 4 costă 60 euro, însă preţul unui set mare, , de exemplu nr. 28A ajunge peste 300 euro. Cine doreşte să citească maimult despre istoria cuburilor este sfătuit să descarce cartea conţinând 256 pagini a lui George F. Hardy, marele expert în domeniu. Aceasta este accesibilă pentru moment în limba germană, engleză sau maghiară în partea „descărcări”.